menu close menu

Regulamentul concursului ”Young Beauty Artist Botoșani”

Organizatorul Concursului este G.T. CONTI SRL, Botoșani, Str. Octav Onicescu 33, J07/270/1999, CUI 12407955. Concursul se va derula conform prevederilor prezentului Regulament, care este obligatoriu pentru toți participanții.

Regulamentul este pus la dispoziție pe site-ul salonbella.ro și pe facebook.com/salonbellabt. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament, orice modificare urmând a fi comunicată prin aceleași canale.

1. Condiţii de participare
Pot participa tinerii cu reședința în județul Botoșani, elevi sau proaspăt absolvenți ai școlilor de coafură și manichiură. Calitatea de elev sau absolvent nu este totuși obligatorie. Se pot înscrie și alți tineri pasionați din Botoșani care își doresc o carieră în domeniu.

Concursul NU se adresează profesioniștilor cu experiență.

Concurenții au obligația de a veni cu un model pentru a putea participa la probele de concurs (manichiură și coafură). Fiecare concurent lucrează pe propriul model. Alegerea modelului și interacțiunea cu acesta cade în sarcina şi răspunderea participantului.

Participanții și modelele trebuie să aibă vârsta minimă de 16 ani.

Organizatorul își rezervă dreptul de a selecta participanții înscriși pentru concurs, locurile fiind limitate.

2. Detalii organizatorice

1. Înscrierea: 10 -11 februarie, 09:00 – 18:00, la numărul: 0743 173 583

2. Preselecția: 13 – 15 februarie

3. Desemnarea participanților: 16 februarie

4. Concurs: 18 februarie

Înscrierea în concurs se realizează în zilele de 10 și 11 februarie 2017, în intervalul orar 09:00 – 18:00, la numărul de telefon 0743 173 583.

În perioada 13 – 15 februarie va avea loc preselecția. Participanții înscriși telefonic vor fi programați pentru întâlnirea cu organizatorul, unde vor prezenta cartea de identitate, vor răspunde la câteva întrebări și vor completa formularul de înscriere în concurs.

Pe data de 16 februarie vor fi desemnați și contactați toți participanții care au fost selectați pentru concurs.

Concurenții selectați pentru a intra în competiție se vor prezenta pe 18 februarie, la ora 09:00, la salonul Bella din Calea Națională 89 (lângă Biserica Sf. Ilie). În cazul în care un concurent nu se prezintă la ora stabilită, acesta va pierde locul în concurs.

Telefoanele mobile ale participanților și modelelor trebuie închise sau puse pe modul silențios pe toată durata concursului.

Prin înscrierea în competiție, atât participanții cât și modelele oferă organizatorului dreptul de a folosi fotografiile realizate în cadrul concursului.

Pe toată durata concursului concurenții au obligația de a respecta indicațiile organizatorice ale salonului gazdă – salon Bella Botoșani.

3. Probele de concurs

Competiția este împărțită în două secțiuni: Hair Style și Nail Design.

Pentru secțiunea Hair Style:

Concurenții vor realiza un spălat, un tuns și un coafat, având la dispoziție maximum o oră jumătate.
Nu va fi o temă impusă, concurentul având libertatea de a-și pune cât mai bine în valoare îndemânarea, cunoștințele și creativitatea.

Concurenții vor avea la dispoziție produse L’Oreal Professionnel.

Pentru secțiunea Nail Design:

Concurenții vor realiza o manichiură (dat formă unghiei, aplicare lac, picturi), având la dispoziție maximum o oră jumătate.

Nu va fi o temă impusă, concurentul având libertatea de a-și pune cât mai bine în valoare îndemânarea, cunoștințele și creativitatea.

Concurenții pot lucra atât cu materialele şi instrumentele proprii, cât și cu cele puse la dispoziție de organizator.

Nu sunt permise intervenții asupra modelelor după expirarea timpului de lucru.

4. Jurizare

Pentru secțiunea Hair Style juriul va fi format din 3 hair stiliști cu experiență: Laura Olărașu, Larisa Oniciuc și Silvia Roman.

Pentru secțiunea Nail Design juriul va fi format din 3 specialiști cu experiență în domeniul manichiurii: Liliana Andrei, Denisia Lebădă și Ioana Zaharie.

Președintele juriului va fi doamna Aurica Afloarei, profesor formator cu o vastă experiență în domeniile coafură și manichiură.

Membrii juriului vor evalua participanții atât în timpul desfășurării probei de concurs (evaluarea execuției) cât și la finalul acesteia (evaluarea rezultatului).

Principalele criterii de evaluare: acurateţea execuției şi imaginea de ansamblu a lucrării, originalitatea, gradul de dificultate al lucrării, îndemânarea și rapiditatea.

Câștigătorii vor fi anunțați în ziua concursului, pe 18.02.2017, după finalizarea probelor și după timpul alocat juriului pentru deliberare.

5. Premii

Secțiunea Hair Style

Premiul I: Training la Academia L’Oreal Professionnel România (toate cheltuielile incluse)
Premiul II: Ondulator și placă de păr
Premiul III: Produse L’Oreal Professionnel în valoare de 500 lei

Secțiunea Nail Design

Premiul I: Training la Academia Top Line (toate cheltuielile incluse)
Premiul II: Pachet gel CND cu lampă
Premiul III: Produse profesionale CND în valoare de 500 lei